Istoria ascensoarelor

Introducere

ASCENSÓR, ascensoare, s.n Cabină sau platformă cu ajutorul căreia se transportă, pe linie verticală, mărfuri sau persoane (în clădirile cu mai multe etaje); lift. – DIn fr. ascenseur.

Sursa: DEX '98

Prima referire la un lift se regaseste in lucrarile  arhitectului roman Vitruvius, care a povestit că Arhimede (c. 287 î.Hr. - c. 212 î.Hr.) a construit primul ascensor probabil în 236 î.Hr.. În unele surse literare din perioade istorice mai târzii, lifturile au fost menţionate ca o cabină legată  de o frânghie de cânepă care era acţionată manual sau de animale. Se presupune că acest tip de lifturi  au fost instalate în mănăstirea Sinai din Egipt.

În anul 1000, Cartea Secretelor de Ibn al-Khalaf Muradi în Spania islamica a descris utilizarea unui de ridicare,construit  cu scopul de a ridica un berbec mare pentru a distruge o cetate. În secolul al 17-lea prototipuri de lifturi au fost amplasate în palate  din Anglia şi Franţa.

Lifturile antice si medievale foloseau sistemele de acţionare bazate scripeţi. Invenţia unui sistem bazat pe acţionarea cu şurub a fost poate cel mai important pas în tehnologia ascensoarelor din timpuri stravechi, ceea ce duce la crearea de lifturi moderne de pasageri. Primul ascensor acţionat cu sistem cu şurub a fost construit de Ivan Kulibin şi instalat în Palatul de Iarnă din 1793. Câţiva ani mai târziu, un alt de ascensoar Kulibin a fost instalat în Arkhangelskoye lângă Moscova. In 1823, o "cameră ascendentă" şi-a făcut debutul la Londra.

Primul ascensor comercial din lume a fost instalat de compania de ascensoare Otis în magazinul universal E.V. Haughwout & Co. din New York, în martie 1857.^[1] [2] După faza hidraulică, primul ascensor electric a fost creat de firma Siemens în Mannheim în anul 1880.^[3]

Anul 1861 a venit cu noi îmbunătățiri aduse ascensorului, anume corzi de susținere mai rezistente. Această transformare a mărit considerabil popularitatea ascensoarelor.

În 1862 a apărut primul funicular destinat transportului de pasageri în Lyon, având aproape același principiu de funcționare ca cel al ascensorului. Acesta circula pe o distanță de aproximativ 470 m, pe o pantă de 16º.

Un an mai târziu William Miller a inventat primul ascensor cu coloană de suport elicoidală pentru ridicare și care împiedica căderea cabinei.^[4]

În 1867 frații Otis au primit Medalia de Aur pentru „cea mai mare invenție pentru companiile mici”.

După exact un an Richard Waygood a obținut patentul pentru primul ascensor hidraulic pentru transportul de persoane.

C.W. Baldwin a introdus un nou concept în proiectarea ascensoarelor hidraulice: folosirea masei apei, nu a presiunii exercitate de aceasta pentru deplasarea cabinei. De asemenea, a sugerat utilizarea unor uși mai rezistente, de fier, pentru siguranța pasagerilor.

Ascensor la gara din Leipzig

Anul 1878 a venit cu o revoluție în istoria ascensoarelor, folosirea curentului electric. Această idee le-a venit inginerilor de la Siemens, din Germania. Cu toate acestea, ascensoarele electrice au început sa se răspândească abia 9 ani mai târziu, mai ales pe continentul american și în Marea Britanie.

La intrarea în secolul XX, compania Otis a inventat așa-numitul buton „Push”, care a ușurat folosirea ascensoarelor, prin faptul că nu mai era necesar personal care să acționeze ascensorul.

În SUA printre primele coduri privind funcționarea ascensoarelor au fost cele introduse în 1914 (Boston), 1916 (California) și 1918 (New York City).^[5] Codul din 1918 din New York City restricționa viteza la 700 picioare/minut (cca 213 m/minut), dar în 1931 această restricție a fost revizuită pentru a putea instala ascensoare cu viteza de 1000 picioare/minut (cca 304 m/minut) în Empire State Building.^[6]